Doamne ce de timp vechi si nou...
I-am rasfoit jurnalu` profesoarei si mi-au dat lacrimile...
m-am regasit aproape perfect... acelasi camin CPK ii ziceam eu, acelasi decor, doar fulgii ce difereau... dar cadeau in cantitatea necesara fermecarii unor copii zburliti de somnul cu randul pe trenul ce venea din directie opusa. Ajungeam vineri dimineata (plecati de cu seara din Oradea sau Cluj) in Busteni. Era inca oarecum intuneric dar zapada bine asternuta scartiia minunat sub picioarele noastre si spulbera putin bezna.
Ne taram agale spre camerele rezervate in ultim moment bucurosi daca vedeam Crucea luminata sau sperand ca ceata se va risipi curand si o vom zari!
Ceaiul sau cafeau de dimineata ne gasea molesiti in asteptarea cazarii. Formalitatile incheiate, cheile preluate, soarele mijind a ziua ... ce somn sau odihna cand zapada se inroseste sub fiecare raza a rasaritului... culoare care se estompeaza si face loc unui alb ca-n povesti.
In mai putin de 3 ore pletele rasarite intre caciula si fular erau inghetate complet... la fel manusile... ce mai conta? La pranz ne intorceam de topeam sloii, puneam hainele pe calorifer, urmatorul schimb si inapoi... Seara venea mult prea repede...
Noaptea alba era scurta... somnul si mai si. A doua zi la fel... Duminica iar, cu singura deosebire ca scuturam bine gentile cu alimente... doar-doar o fi vreo conserva ratacita prin buzunarele exterioare... uneori eram norocosi, alteori in caz ca gaseam locuri pe trenul ce pleca in jurul orei 22 duminica seara din Busteni... noaptea asta era lunga... Clujul si Oradea parca se indepartau... Luni - primele ore seminar. Dupa introducerea scaldata de o aroma de cafea slaba visam piscuri albe...
Timp de 4 ani...
__________________
0 comments:
Post a Comment